Credinta in Dumnezeu

Credinţa  este să crezi în Dumnezeul Cel de necuprins cu mintea, care din nimic a adus la fiinţă cerul şi pământul, marea şi toată făptura văzută şi pe cea înţelegătoare. Această credinţă o aveau toţi vechii Proroci şi Drepţi, de la Adam până la Hristos. După venirea lui Hristos, credinţa este să creadă cineva în Tatăl, în Fiul şi în Sfântul  Duh  şi trei ipostasuri   şi în marea taină a iconomiei că Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, care este de aceeaşi fire cu Tatăl şi Ipostas al Sfintei Treimi, fără să se despartă de Tatăl, a încăput în pântecele Fecioarei Maria care a fost Fecioară înainte de naştere, iar după Naştere tot Fecioară a rămas – şi S-a întrupat, asumându-Şi deplin firea omenească într-un Ipostas şi rămânând Dumnezeu neschimbat. Şi S-a născut din Fecioara Maria ca om cu Trup – cu două firi desăvârşite, unite fără amestecare şi fără separare. Şi cu voia Lui a primit îngropare, fără ca Dumnezeirea Lui să se despartă nicidecum nici de suflet, nici de trup, odată cu despărţirea pe care o aduce moartea. Apoi, după trei zile a înviat şi după 40 de zile s-a înălţat la ceruri ca om şi stă pe Tronul Dumnezeirii Sale slăvit şi în Trupul Lui omenesc de cetele îngereşti împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt.

Credinta  este să crezi că acestea au avut loc, pentru ca aceia care cred în Însuşi Hristos, să se îmbrace din nou prin Hristos cu Duhul Sfânt, de care s-a dezbrăcat Adam cel-întâi-zidit prin încălcarea poruncii. Şi după ce se fac părtaşi Sfântului Duh, să poată săvârşi în împreună-lucrarea Duhului şi dumnezeieştile porunci – la fel cum mai înainte făceau Sfinţii prin credinţă – şi să îl biruiască desăvârşit pe diavol şi pe demonii nevăzuţi. Pentru că, fără Duhul Sfânt, nu este cu putinţă nici să nu păcătuim, nici să săvârşim sfintele porunci, nici să respingem stăpânirea şi puterea demonilor care stau împotriva noastră. Credinţa este să crezi în Dumnezeu, pentru câte a spus în toate Scripturile însuflate de El, fie binevestind cu bucurie, fie ameninţând. Credinţa este să primeşti cele ale lui Dumnezeu, fie dogme, fie porunci, adică să primeşti pe Duhul Sfânt. Pentru aceasta se şi numeşte fiecare credincios, „credincios”. Credinţă este să te dăruieşti lui Dumnezeu întru totul, şi cu tot sufletul să-ţi pui doar în El toată nădejdea mântuirii. Credinţă este să crezi că Dumnezeu poate să le facă pe toate câte sunt după bunăvoirea bunătăţii Sale şi să cunoşti că El le făptuieşte spre folosul nostru. Credinţă este să ai încredere în puterea de nebiruit a Dumnezeului Atoatestăpânitor, aşa încât să porunceşti şi munţilor să se mute din loc – lucru care este al celor puţini – şi munţii să se mute din loc. Şi aceia care împlinesc acestea sunt număraţi pe degete, după cum scrie: „Nu este pentru toţi credinţa”. Fără credinţă neruşinată în Hristos şi fără credinţă neşovăielnică în dumnezeieştile cuvinte şi fără dragoste de Dumnezeu şi de oameni venită din conştiinţă curată, din care se naşte smerenia şi milostivirea, nu este cu putinţă să ne mântuim.

Articol scris de dodorel62