Schitul

SCHITUL este o comunitate de călugări pustnici care trăiesc retrași de restul lumii pe lângă o biserică sau capelă, care aparține și se supune regulilor unei mănăstiri. Cuvântul schit vine din greacă, de la cuvântul σϰήτη care se traduce prin ascet. În prezent, mai ales bisericile ortodoxe obișnuiesc să aibă schituri și mai puțin cele catolice și protestante. Dacă numărul călugărilor unui schit crește aceștia se pot desprinde de mănăstirea de care aparțineau formând o altă mănăstire.
Există două tipuri de schituri, de tip pustnicesc și de tip cenobitic. Schitul pustnicesc este alcătuit dintr-o biserică centrală care este înconjurată de chilii răsfirate pe o rază de câțiva kilometri. Chiliile călugărilor în general au fiecare câte un altar pentru rugăciunea zilnică, călugării mergând la biserica centrală doar la sărbători.
În schiturile de tip cenobitic, comunitatea călugărilor este mai închegată, traiul semănând mai mult cu cel din mânăstiri. Peste tot pe mapamond se gasesc foarte multe schituri monahale interesante .

Schitul Ostrov
A fost construit între anii 1518 - 1522 fiind o ctitorie a domnitorului Neagoe Basarab și a soției sale Despina. Numele de Ostrov îi vine de la faptul că este construită pe un ostrov (insuliță) a Oltului în centrul orașului - stațiune Călimănești din județul Vâlcea.
Biserica schitului
Este zidită pe locul unui mai vechi locaș. A fost sființită nezugravită. Pictura este începută a fi executată la 1752, cu altarul și se termină cu restul bisericii în 1760. Tot atunci în aceeași perioadă, pisania veche a fost înlocuită cu o pisanie în limba română cu litere chirilice.
De remarcat în arhitectura interioară tâmpla aurită din lemn de tei veche de când biserica, icoanele împărătești așișderea, poate cele originale după unii și Icoana Maicii Domnului, restaurată în 1791 de către un cunoscut zugrav de biserici al locului, Ioan Zugravul.
Neagoe Basarab ÅŸi familia sa
De asemeni, fără a minimaliza restul de valori, sunt trei icoane ale Sfântului Nicolae, Coborârea de pa cruce și Sfântul Sava, icoane de o mare valoare artistică din perioada de început a bisericii și care acum se află în custodia Muzeului de Artă al României.
Schitul, dealungul vremii se mai remarcă prin lucruri importante petrecute aici și care au marcat istoria pământului românesc. Fiind schit de călugărițe de pe la 1522 până în 1890, aici s-au călugărit soția lui Neagoe Basarab, Doamna Despina, cu numele de Platonia și mama lui Mihai Viteazul cu numele de Teofana.
Schitul Ostrov este primul așezământ monahal de pe teritoriul actualei Românii pentru călugărițe, lucru remarcat în istoricul schitului afișat la intrare.
O remarcă importantă în istoria schitului este că la sfârșitul anilor '70 datorită lucrărilor de amenajare hidroelectrică a Oltului insulița a fost înălțată cu circa 6 m distrugându-se o floră seculară de fagi, stejari și brazi. S-a ridicat și biserca și s-au refăcut și anexele. Cu toate că s-au făcut replantări, existând circa 47 de specii de arbori și trandafiri, farmecul secular al arborilor și plantelor seculare nu mai este.
Schitul Pahomie
Este o mănăstire ortodoxă din România situată în comuna Bărbătești, județul Vâlcea. Biserica schitului este înscrisă în Lista monumentelor istorice Din pisania actuală a schitului rezultă că întemeietori sunt Pahomie monahul și Sava Haiducul, în anul 1520, justificându-se numele de Schitul Pahomie de la Izvorul Frumos.
Schitul Pahomie este unul dintre cele mai izolate schituri sihastresti ale tarii nostre. Aflat in localitatea Baile Olanesti, comuna Barbatesti, judetul Valcea, la aproximativ 30 de kilometri de orasul Ramnicu Valcea, schitul lui Pahomie se ascunde smerit in padurile dese pe la poalele Muntelui Buila.
La schitul din Buila
Se ajunge mergand pe drumul national 64A, pana in localitatea Baile Olanesti, trecand prin Pausesti Maglasi, apoi cotind la stanga, spre satul Cheia; de aici se porneste, pe un drum forestier destul de bun, pana la apa numita "Izvorul Frumos". O cruce mare de fier sta infipta in munte, deasupra apei, binecuvantand pe toti pelerinii care se inchina ei. La picioarele Crucii sta asezata Maica Domnului, insotita de cuvintele: "In ce chip doreste cerbul izvoarele apelor, asa Te doreste sufletul meu pe Tine, Dumnezeule" (Psalm 41, 1).
Schitul Pahomie
Intrarea in smerita asezare monahala se face pe sub un turn-clopotnita varuit in alb. Potrivit unei vechi pisanii, intemeietorii schitului sihastresc sunt "Pahomie monahul si Sava Haiducul", care l-au zidit pe acesta in anul 1520, putin mai sus de Izvorul Frumos. Se stie ca "monahul Pahomie", mai inainte de calugarie numit Popa Postelnicu, a fost fiul lui Iordache Parscoveanu vel Stolnic, insa despre monahul "Sava haiducul" nu se stie nimic.
Schitul Ostrov, Statiunea Calimanesti
Schitul Ostrov, localitatea Calimanesti, jud. ValceaSchitul Ostrov este o ctitorie a domnitorului Neagoe Basarab. A fost ridicat intre anii 1520 si 1521. La Schitul Ostrov s-au calugarit Despina, sotia lui Neagoe Basarab si mama lui Mihai Viteazul. La 22 decembrie 1838 chiliile si cladirile existente au fost distruse de un incendiu, fiind rezidite pe temeliile vechi in anul 1940. Principalele restaurari s-au facut in anii 1940, 1956-1957, 1962-1963.
Din timpul lui Neagoe Basarab au ramas trei icoane: Sfantul Nicolae, Coborarea de pe cruce si Sfantul Sava, toate de o mare valoare artistica, in prezent aflate in custodia Muzeului de Arta al Romaniei.
Biserica schitului este zidită pe locul unui mai vechi locaș. A fost sființită nezugravită. Pictura este începută a fi executată la 1752, cu altarul și se termină cu restul bisericii în 1760. Tot atunci în aceeași perioadă, pisania veche a fost înlocuită cu o pisanie în limba română cu litere chirilice.
De remarcat în arhitectura interioară tâmpla aurită din lemn de tei veche de când biserica, icoanele împărătești așișderea, poate cele originale după unii și Icoana Maicii Domnului, restaurată de către un cunoscut zugrav de biserici al locului, Ioan Zugravul.
De asemeni, fără a minimaliza restul de valori, sunt trei icoane ale Sfântului Nicolae, Coborârea de pa cruce și Sfântul Sava, icoane de o mare valoare artistică din perioada de început a bisericii și care acum se află în custodia Muzeului de Artă al României.
Schitul, dealungul vremii se mai remarcă prin lucruri importante petrecute aici și care au marcat istoria pământului românesc. Fiind schit de călugărițe de pe la 1522 până în 1890, aici s-au călugărit soția lui Neagoe Basarab, Doamna Despina, cu numele de Platonia și mama lui Mihai Viteazul cu numele de Teofana.
Schitul Ostrov este primul așezământ monahal de pe teritoriul actualei Românii pentru călugărițe, lucru remarcat în istoricul schitului afișat la intrare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu