Despre mine - Credinta

Post Top Ad

Responsive Ads Here

Despre mine

Despre mine

dorel-la-chef-2013-pentru-carte-2

M-am născut pe data de 02.09.1962 în frumosul oraş dunărean, supranumit cândva şi oraşul trandafirilor, Drobeta Turnu Severin din judeţul Mehedinţi. În acest oraş am absolvit cursurile şcolii gimnaziale de la şcoala generală nr 10, actualmente, Ştefan Tottir, mai departe urmând cursurile liceului industrial nr 1, actualmente liceul, Domnul Tudor .
După terminarea Universităţii Tehnice Petroşani în anul 1992, am susţinut examenul de ocuparea a postului de inginer minier pentru I.M.Mehedinţi , actualmente Cariera Husnicioara , post pe care il ocup si in prezent. Deşi am scris numeroase poezii încă din copilărie, niciodată nu m-am gândit că ar fi bine să le public şi le-am ţinut în secret doar pentru mine .

Despre%2Bmine

Dar uite că anii au trecut şi în sfârşit mi-am făcut acum curaj să- mi fac public aceste frumoase poezii. Motoul după care m-am ghidat în viaţă a fost ,, Dacă ai credinţă cu adevărat în Dumnezeu, EL îţi va fi aproape până la moarte,,
Pseudonimul sub care postez toate poeziile mele , este simplu ,, dodorel62 ,,

Antichitati romane
 
În timpul antichității romane, a devenit primul centru urban din regiune. Orasul a devenit al treilea stat din provincia Dacia, după Sarmizegetusa și Apullum.
ÃŽn timpul lui Hadrian oraÈ™ul a fost declarat municipiu (în 121).  In acel moment in Oras populaÈ›ia atinsese 14.000 de locuitori.
 ÃŽn timpul lui Septimiu Sever,orasul a fost ridicat la rangul de colonie (în 193). Datorita acestui fapt  le conferea locuitorilor urbei drepturi egale cu cetățenii Romei.

Asezare geografica
 
Este aÈ™ezat în partea vestică a Olteniei, coordonatele sale fiind 22° 33′ longitudine estică È™i 44° 38′ latitudine nordică.
 OraÈ™ul este situat pe malul stîng al Dunării, la ieÈ™irea fluviului din defileu. In depresiunea subcarpatică a TopolniÈ›ei, pe drumul european E70 .
Orasul este situat lîngă gară, unde altitudinea este de 48,75 metri față de nivelul mării.
Drobeta Turnu Severin este așezat în Depresiunea Severinului și este înconjurat de următoarele dealuri:
Vecinii
 
vecini

Dealul Vărănic (403 m.) – în Vest-Nord-Vest, Dealul ColibaÈ™i – în Nord, Dealul Balota (368 m.) – în Est È™i Dealul Stârmina (217 m.) – în Sud.
Severinul se află într-o zonă de climă temperat-continentală cu influențe submediteraneene. Aici clima va fii cu veri însorite și fierbinți și ierni blînde.
Acestea oferă condiții pentru dezvoltarea unor vegetații specificedeosebite si interesante cum ar fi :

Migdalul, smochinul, liliacul, teiul È™i castanul , acestia fiind niste copaci interesanti Mai exista si arborii exotici destul de interesanti ca : magnolie, nucul caucazian,sau  ginkgo biloba.

155314062

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Post Top Ad

Responsive Ads Here