Credinta

 Sfinte Efrem, mare mucenice al lui Hristos, ascultă acum puţina noastră rugăciune pentru robii lui Dumnezeu (numele) care sunt încercaţi de boli, suferinţe şi de ispite. Venim la tine ca la un doctor ceresc şi credem că vei primi cererea noastră şi vei uşura suferinţele lor. Ai spus că ai leacuri pentru toate felurile de boli, şi de aceea nădăjduim că iubirea ta de oameni nu s-a împuţinat. Cine poate spune mulţimea minunilor tale? Cine ştie câţi suferinzi au aflat izbăvire prin rugăciunile tale?Ajută-i, Sfinte Efrem, ajută-i pe cei suferinzi! Roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru ei şi, dacă le este de folos să fie tămăduiţi degrabă, fă să se întâmple aceasta spre slava lui Dumnezeu. Iar dacă le este mai de folos să ducă mai departe crucea suferinţei lor, ajută-i să rabde fără să cârtească, ca să primească luminoasa cunună a răbdării.Sfinte Mare Mucenice Efrem, tu ai răbdat suferinţe de nespus, iar viaţa noastră este plină de desfătări. Dar chiar dacă suntem păcătoşi şi întinaţi prin tot felul de patimi, îndrăznim a ne ruga ţie. Căci nu pentru noi ne rugăm ţie, sfinte, ci pentru bolnavii aceştia pe care suferinţele i-au îngenunchiat. Fii lor păzitor, povăţuitor, ocrotitor şi tămăduitor, ca să îţi mulţumească cu inimă smerită şi să Îl slăvească pe Dumnezeu care te-a acoperit cu harul Său, arătându-te mare făcător de minuni, în vecii vecilor. Amin!

Articol scris de dodorel62

După ocuparea țării de către armata sovietică, Părintele Arsenie a fost arestat pentru prima oară la Râmnicu Vâlcea pe 17 iulie 1945, dus la București și eliberat pe 30 iulie 1945 – pentru că nu i-a fost găsită nicio vină. Apoi a fost arestat în 14 mai 1948, pentru vina de a-i fi ajutat creștinește cu hrană pe luptătorii anticomuniști din Munții Făgărașului. Atât pentru aceste bănuieli, cât și din cauza notorietății sale printre credincioșii creștini, este schingiuit o lună și jumătate, silit să dea repetate declarații, fiind apoi eliberat.

Arsenie Boca, părinte ieromonah, teolog și artist plastic ortodox român s-a născut la 29 septembrie 1910 la Vața de Sus, în Hunedoara. A urmat Liceul național ortodox „Avram Iancu” din Brad, pe care l-a terminat ca șef de promoție, în 1929. În același an, Zian Boca, după numele de mirean, se înscrie la Academia Teologică din Sibiu, pe care o absolvă în 1933. Primește, la recomandarea profesorului Nicolae Popovici, o bursă din partea Mitropolitului Ardealului Nicolae Bălan, pentru a urma cursurile Institutului de Arte Frumoase din București. În paralel, audiază cursuri la Facultatea de Medicină ținute de profesorul Francisc Rainer și prelegerile de Mistică creștină ale profesorului Nichifor Crainic, de la Facultatea de Teologie din București. Fascinat de lucrarea „Scara dumnezeiescului urcuș”, scrisă de Sfântul Ioan Scărarul, o traduce în limba română în doar cinci luni. Remarcându-i talentul artistic, profesorul Costin Petrescu i-a încredințat pictarea scenei care îl reprezintă pe Mihai Viteazul, de la Ateneul Român. Trimis de chiriarhul său, Nicolae Bălan, călătorește la Muntele Athos pentru a aduce manuscrisele românești și grecești ale Filocaliei. Aici are parte de o experiență duhovnicească formatoare pentru viața de călugăr, pentru care optase încă din anii studenției de la Sibiu.

În 1935, ca absolvent al Academiei Teologice, a fost hirotesit citeț și ipodiacon. Pe 11 septembrie 1936 este hirotonit diacon celibatar de către mitropolitul Nicolae Bălan.  În anul 1939 petrece trei luni la Schitul Românesc Prodromu de la Muntele Athos, apoi este închinoviat la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, din județul Brașov. În Vinerea Izvorului Tămăduirii din anul 1940 este tuns în monahism. În 1942 este ridicat la treapta preoțească și numit stareț al Mânăstirii Brâncoveanu pe care o renovează, schimbând înfățișarea locurilor.

Din 1940, declanșează la Mănăstirea de Sâmbăta de Sus ceea ce s-a numit „mișcarea de reînviere duhovnicească de la Sâmbăta”. Devine renumit ca mare duhovnic, iar părintele Cleopa încearcă să ia legătura cu el prin scrisori interceptate și confiscate de Securitate. În iarna anului 1944, profesorul Nichifor Crainic verifică la Sâmbăta de Sus traducerea starețului Arsenie Boca și a lui Serafim Popescu din Filocalie. La publicarea în comunism a primelor patru volume din Filocalie, numele lui Arsenie Boca nu mai este menționat. Fiind prigonit de Securitate, nu este amintit nici în Istoria Bisericii Ortodoxe Române de pr. dr. Mircea Păcurariu.

După ocuparea țării de către armata sovietică, Părintele Arsenie a fost arestat pentru prima oară la Râmnicu Vâlcei pe 17 iulie 1945, dus la București și eliberat pe 30 iulie 1945 - pentru că nu i-a fost găsită nicio vină. Apoi a fost arestat în 14 mai 1948, pentru vina a-i fi ajutat creștinește cu hrană pe luptătorii anticomuniști din Munții Făgărașului. Atât pentru aceste bănuieli, cât și din cauza notorietății sale printre credincioșii creștini, este schingiuit o lună și jumătate, silit să dea repetate declarații, fiind apoi eliberat.

Mitropolitul Nicolae Bălan îl strămută de la Sâmbăta la Mănăstirea Prislop, în noiembrie 1948. Acolo devine stareț, iar după ce sălașul s-a transformat în mănăstire de maici, a rămas ca duhovnic, cu întreruperi în perioadele de arestare și anchetare. În 1959, comuniștii au risipit obștea și părintelui Arsenie Boca, deja martirizat prin închisori și la Canal și i-au interzis activitatea preoțească până la moartea ce a survenit după torturarea sa de Securitate. Fiind înainte văzător cu duhul, el lasă mărturie a supliciului din care i s-a tras moartea, pictând la Biserica din Drăgănescu scena supliciilor Sfântului Ștefan cel Nou, pomenit pe 28 noiembrie – data morții Părintelui Arsenie.

Astăzi, mormântul părintelui Arsenie de la Mănăstirea Prislop constituie unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din țară.

Articol scris de dodorel62

Credinţa  este să crezi în Dumnezeul Cel de necuprins cu mintea, care din nimic a adus la fiinţă cerul şi pământul, marea şi toată făptura văzută şi pe cea înţelegătoare. Această credinţă o aveau toţi vechii Proroci şi Drepţi, de la Adam până la Hristos. După venirea lui Hristos, credinţa este să creadă cineva în Tatăl, în Fiul şi în Sfântul  Duh  şi trei ipostasuri   şi în marea taină a iconomiei că Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, care este de aceeaşi fire cu Tatăl şi Ipostas al Sfintei Treimi, fără să se despartă de Tatăl, a încăput în pântecele Fecioarei Maria care a fost Fecioară înainte de naştere, iar după Naştere tot Fecioară a rămas – şi S-a întrupat, asumându-Şi deplin firea omenească într-un Ipostas şi rămânând Dumnezeu neschimbat. Şi S-a născut din Fecioara Maria ca om cu Trup – cu două firi desăvârşite, unite fără amestecare şi fără separare. Şi cu voia Lui a primit îngropare, fără ca Dumnezeirea Lui să se despartă nicidecum nici de suflet, nici de trup, odată cu despărţirea pe care o aduce moartea. Apoi, după trei zile a înviat şi după 40 de zile s-a înălţat la ceruri ca om şi stă pe Tronul Dumnezeirii Sale slăvit şi în Trupul Lui omenesc de cetele îngereşti împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt.

Credinta  este să crezi că acestea au avut loc, pentru ca aceia care cred în Însuşi Hristos, să se îmbrace din nou prin Hristos cu Duhul Sfânt, de care s-a dezbrăcat Adam cel-întâi-zidit prin încălcarea poruncii. Şi după ce se fac părtaşi Sfântului Duh, să poată săvârşi în împreună-lucrarea Duhului şi dumnezeieştile porunci – la fel cum mai înainte făceau Sfinţii prin credinţă – şi să îl biruiască desăvârşit pe diavol şi pe demonii nevăzuţi. Pentru că, fără Duhul Sfânt, nu este cu putinţă nici să nu păcătuim, nici să săvârşim sfintele porunci, nici să respingem stăpânirea şi puterea demonilor care stau împotriva noastră. Credinţa este să crezi în Dumnezeu, pentru câte a spus în toate Scripturile însuflate de El, fie binevestind cu bucurie, fie ameninţând. Credinţa este să primeşti cele ale lui Dumnezeu, fie dogme, fie porunci, adică să primeşti pe Duhul Sfânt. Pentru aceasta se şi numeşte fiecare credincios, „credincios”. Credinţă este să te dăruieşti lui Dumnezeu întru totul, şi cu tot sufletul să-ţi pui doar în El toată nădejdea mântuirii. Credinţă este să crezi că Dumnezeu poate să le facă pe toate câte sunt după bunăvoirea bunătăţii Sale şi să cunoşti că El le făptuieşte spre folosul nostru. Credinţă este să ai încredere în puterea de nebiruit a Dumnezeului Atoatestăpânitor, aşa încât să porunceşti şi munţilor să se mute din loc – lucru care este al celor puţini – şi munţii să se mute din loc. Şi aceia care împlinesc acestea sunt număraţi pe degete, după cum scrie: „Nu este pentru toţi credinţa”. Fără credinţă neruşinată în Hristos şi fără credinţă neşovăielnică în dumnezeieştile cuvinte şi fără dragoste de Dumnezeu şi de oameni venită din conştiinţă curată, din care se naşte smerenia şi milostivirea, nu este cu putinţă să ne mântuim.

Articol scris de dodorel62